Pe 15 ianuarie 2024, elevii clasei a VIII-a B de la Școala Profesională Mogoșești au fost onorați să participe la activitatea ,,Eminescu - Luceafărul Poeziei Românești". Desfășurată sub amprenta „Luceafărului", activitatea a fost un omagiu la 174 de ani de la nașterea Marelui Poet, Mihai Eminescu.

Nerăbdători, elevii au recitat poezii eminesciene și au cântat poezii îndrăgite de ei: " Luceafărul", "Pe lângă plopii fără soț", "Revedere" Sara pe deal", " Somnoroase păsărele". În continuare, introducându-i în minunata lume a lecturii, aducând în prezent aspecte din viața poetului Mihai Eminescu, stabilind repere eminesciene pe drumuri mogoștene, nu doar europene, am savurat cartea doamnei prof.Elena Fluturel - "Repere eminesciene pe drumuri europene", aflată deja la a doua ediție.

Elevii s-au bucurat și de nenumărate imagini din cartea pe care au primit-o în dar. Nu uităm să menționăm expoziția de cărți și publicații, pe fundalul solemnei piese, "Eminescu", cântată de Ion și Doina Aldea Teodorovici, dar și expoziția de desene și concursul de caligrafie.

Activitatea a avut drept scop promovarea valorilor naționale în rândul elevilor, prin evocarea personalității lui Mihai Eminescu. Pe parcursul activității s-au atins mai multe obiective:

• Îmbogăţirea cunoştinţelor referitoare la marele poet-Prezentare de carte;
• Realizarea materialului cu informații despre Mihai Eminescu;
• Audierea și interpretarea melodiei "Eminescu să ne judece"(muzică și versuri Doina și Ion Aldea Teodorovici);
• Participarea afectivă la activitatea desfăşurată în echipă;
• Realizarea de desene după opera marelui poet
- Expoziție;
- Concurs de caligrafie;
• Interpretare/ Recitare de cântece și poezii.

Prof. Pricop Elena-Lăcrămioara