Month: February 2023

Ce găinării fac unele persoane, pentru bani

Vreau să trimit și eu un avertisment anonim. Sunt profesoară, îmi dau interesul și aplic mereu la clasă activități interesante pentru copii. Consider că prin creativitate și dedicare, un cadru didactic bun poate determina copilul să îndrăgească școala și să învețe mai eficient. 

Judecătoria Constanța a stabilit ca cei doi elevi care au provocat incendiul de la Școala nr.38 să achite daune de 42 000 lei. Școala a făcut apel împotriva deciziei

Doi elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 38 „Dimitrie Cantemir“ au fost găsiți vinovați de judecători pentru provocarea incendiului din anul 2017. Atunci, față de cei doi copii s-a luat măsura educativă a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă

Susțineți școlile de stat, sunt mai bune după părerea mea

Sunt cadru didactic la ciclul primar de 15 ani din care în ultimii doi am lucrat în sistemul privat. Când am luat decizia să mă angajez în sistemul privat am făcut-o cu mari speranțe că scap de toate relele din sistemul de stat. De hârtii peste hârtii, de consfătuiri, de 30 elevi zburdalnici într-o